Prezentare

  Directia pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National Suceava este serviciu judetean deconcentrat, cu personalitate juridica, al Ministerului Culturii si Cultelor. 
   
Atributiile si competentele institutiei sunt stabilite prin H.G. 90/2010.

Art. 16
 
(1)La nivelul judeţelor şi al municipiului Bucureşti funcţionează direcţiile judeţene pentru cultură şi patrimoniul naţional, respectiv a municipiului Bucureşti, servicii publice deconcentrate, cu personalitate juridică, ale Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.
 
(2)Direcţiile judeţene pentru cultură şi patrimoniul naţional, respectiv a municipiului Bucureşti sunt conduse de un director, potrivit legii.
 
(3)Directorii sunt numiţi prin ordin al ministrului culturii şi patrimoniului naţional, potrivit legii.
 
Art. 17
 
(1)Direcţiile judeţene pentru cultură şi patrimoniul naţional, respectiv a municipiului Bucureşti au următoarele atribuţii principale:
 
a)îndeplinesc atribuţiile prevăzute de lege în domeniul protejării patrimoniului cultural naţional;
 
b)colaborează cu autorităţile publice şi cu instituţiile specializate pentru protejarea şi punerea în valoare a bunurilor din patrimoniul cultural naţional şi aplică în acest sens prevederile legale în domeniu;
 
c)participă, la cererea autorităţilor abilitate şi împreună cu acestea, la acţiuni de control al respectării legislaţiei privind dreptul de autor şi drepturile conexe;
 
d)solicită şi primesc, în condiţiile legii, în nume propriu sau în numele şi pentru Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, de la autorităţi ale administraţiei publice, de la instituţii publice şi de la persoanele juridice de drept privat cu activitate în domeniul cultural, al artelor şi informării publice, date şi informaţii necesare pentru exercitarea atribuţiilor ce le revin;
 
e)controlează respectarea îndeplinirii obligaţiilor de plată a contribuţiilor la Fondul Cultural Naţional, în condiţiile şi la termenele stabilite prin lege;
 
f)îndeplinesc orice alte atribuţii stabilite de ministrul culturii şi patrimoniului naţional, potrivit legii.
 
(2)Organizarea şi funcţionarea direcţiilor judeţene pentru cultură şi patrimoniul naţional, respectiv a municipiului Bucureşti, precum şi atribuţiile acestora, altele decât cele prevăzute la alin. (1), se stabilesc prin regulamente aprobate prin ordin al ministrului culturii şi patrimoniului naţional.


 Noutăţi - pe scurt
Conferinta finala a proiectului european* /Artists/**/ Moving and ...
Conferinta NECE - Networking European Citizenship Education
Proiecte pentru Componenta 1.3.6 Sprijin acordat festivalurilor culturale europene
» Lista completă a noutătilor
Ultima actualizare: 02.09.2010
» Lista completă

Evenimente - pe scurt

Evenimente curente
Perioada: 31.10.2007 - 31.10.2900